„Ultima medie și promovabilitatea sunt măsurători necesare, dar nu suficiente, pentru că nu descriu complet calitatea unei instituții de învățământ”, spune pentru Edupedu.ro Paul Bricman, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național George Coșbuc din București. Împreună cu mai mulți colegi din câteva licee din Capitală au pus la punct o platformă numită Registrul Educațional Alternativ (REAL) din care orice viitor elev de liceu poate afla cât de organizată este acea școală, cât de bună este comunicarea sau comunitatea din școală, cum sta la capitolul dotări, dacă are sau nu profesori OK. Toate acestea sunt foarte utile pentru că urmează Admiterea la Liceu pentru peste 11.000 de elevi numai în București și 106 mii în toată țara.
L-am întrebat pe Paul Bricman ce sfaturi i-ar da unui elev care acum se înscrie la Admiterea în liceu. Ne-a spus asa:
“Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea filierei, profilului și, în cele din urmă, a specializării dorite. După aceea, în etapa de selecție, poți include liniștit și opțiuni de studiu cu o ultimă medie puțin mai mare, deoarece acest lucru nu îți va diminua șansele de intrare la celelalte în cazul în care nu mai sunt locuri. Dacă un viitor boboc are media mai mică decât a ta, însă are opțiunea dorită mai sus în ordinea preferințelor, tot tu vei avea prioritate în fața acestuia, deoarece algoritmul repartizează pe rând elevii în ordinea descrescătoare a mediilor.
Citește mai mult aici.